Mijlocașul Ianis Hagi, în vârstă de 17 ani, a fost convocat de portughezul Paulo Sousa în lotul Fiorentinei pentru meciul cu AC Milan, programat duminică, de la 21:45, pe stadionul Artemio Franchi, în etapa a șasea din Serie A.
Transferat în această vară de la Viitorul Constanța, cu două milioane de euro, Ianis Hagi nu a apucat încă să debuteze la prima echipă a Fiorentinei, formație care a înregistrat două victorii, un egal și o înfrângere în primele patru meciuri și se află pe locul 10 în clasamentul din Serie A înaintea disputării partidei cu AC Milan. Formația pregătită de Paulo Sousa mai are însă de disputat un meci din etapa a 3-a, cu Genoa, amânat din cauza ploii.
Lotul Fiorentinei pentru meciul cu AC Milan, conform Viola News.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER